Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Roşioru, noul director al CSS Focşani

Publicat in Ziarul de Vrancea, vineri 28 iunie 2013 ·

Florin Roşioru este noul director interimar la CSS Gimnastică Focşani Directoarea Clubului de Gimnastică Focşani, Adriana Lescovar, a ieşit ieri la pensie, lăsand liber postul pe care l-a ocupat zeci de ani.

În cei 36 de ani de activitate, Lescovar a contribuit la cele peste o mie de medalii obţinute de sportivii focşăneni. Gina Gogean, Mirela Ţugurlan sau Aurelia Gheba sunt numele cele mai importante care au trecut prin mainile antrenoarei. Adriana Lescovar a decis să-şi încheie cariera, lăsand loc colegilor mai tineri. După ultimul concurs organizat de Adriana Lescovar, în sala clubului de gimnastică, aceasta a izbucnit în plans şi le-a mulţumit celor care i-au fost aproape pe tot parcursul carierei. Nu l-a uitat nici pe mentorul său, Sergiu Popa, fostul conducător al clubului, cel care i-a deschis calea în sportul care a adus ţării noastre cele mai multe bucurii de-a lungul anilor. Noul director al clubului CSS Gimnastică Focşani este Florin Roşioru. Numirea acestuia la conducerea CSS a fost aprobată ieri în cadrul consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean, care a decis detaşarea lui Florin Roşioru în funcţia de director al Clubului Sportiv Şcolar de Gimnastică Focşani începand cu data de 1 iulie 2013. Detaşarea este valabilă pană la 31 august 2013. (Dan CHIRIAC)

Florin Roşioru este noul director interimar la CSS Gimnastică Focşani Directoarea Clubului de Gimnastică Focşani, Adriana Lescovar, a ieşit ieri la pensie, lăsand liber postul pe care l-a ocupat zeci de ani.

În cei 36 de ani de activitate, Lescovar a contribuit la cele peste o mie de medalii obţinute de sportivii focşăneni. Gina Gogean, Mirela Ţugurlan sau Aurelia Gheba sunt numele cele mai importante care au trecut prin mainile antrenoarei. Adriana Lescovar a decis să-şi încheie cariera, lăsand loc colegilor mai tineri. După ultimul conc

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Israelul anunţă recuperarea în Siria a cadavrului unui soldat ucis în Liban în 1982 / Armata şi Mossadul au anunţat că trupul lui a fost „localizat în inima Siriei”

G4Media acum 56 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat, duminică, că o „operaţiune specială” a permis repatrierea cadavrului unui soldat israelian ucis în Liban în 1982, armata precizând că rămăşiţele sale pământeşti au fost recuperate „în inima Si

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 2 ore
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 26 minute
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Restricții de circulație pe autostrada A1, între Arad și Timișoara, începând de luni

Mediafax acum 42 minute
Potrivit comunicatului CNAIR, restricțiile vizează calea 1, între kilometrii 505 și 509, respectiv calea 2, între kilometrii 510 și 507. Măsura este necesară pentru finalizarea lucrărilor la nodul rutier și pasajul care fac parte din proiectul Drumu

Poliţia de Frontieră: 14 persoane care nu aveau dreptul de a călători în Spaţiul Schengen, descoperite în mai multe mijloace de transport, în ultimele 24 de ore, la Nădlac

News.ro acum o ora
Paisprezece persoane care nu aveau dreptul de călători în Spaţiul Schengen au fost descoperite de poliţiştii de frontieră de la Nădlac, în ultimele 24 de ore, în mai multe mijloace de transport. Persoanele respective erau din ţări precum Siria, Sri

Papa Leon al XIV-lea, avertizează: inteligența artificială este o provocare etică majoră pentru umanitate

Adevarul acum 41 minute
Într-o primă intervenție cu rezonanță globală, noul Suveran Pontif, Leon al XIV-lea, a calificat dezvoltarea inteligenței artificiale drept una dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre – o forță tehnologică capabilă să redefinească fundamen

Donald Trump solicită 20.000 de noi ofiţeri pentru a ajuta la expulzări / ”Străinii ilegali care rămân în America se confruntă cu pedepse, inclusiv o perioadă semnificativă de închisoare”

G4Media acum 4 ore
Donald Trump a ordonat Departamentului de Securitate Internă să adauge cel puţin 20 000 de ofiţeri pentru a pune în aplicare politicile sale de expulzare, relatează News.ro, care citează BBC. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Alegeri parlamentare în Albania. Temele principale sunt corupția și aderarea la UE

Mediafax acum 2 ore
Albania organizează duminică alegeri parlamentare, în cadrul cărora prim-ministrul Edi Rama încearcă să obțină al patrulea mandat. Rama, aflat la putere din 2013 ca șef al Partidului Socialist, este favorit să câștige împotriva vechiului său rival,

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/22°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°