Emiratul Abu Dhabi si magnatul australiano-american Rupert Murdoch se află în negocieri avansate în vederea achiziţionării grupului Financial Times pentru 1,2 miliarde de dolari (920.000 de euro), scriei in numarul sau de vineri revista malayeziană The Edge Review, citata AFP.
Discuţiile sunt în curs de peste o lună între compania britanică Pearson, actualul proprietar al grupului Financial Times, şi s-ar putea încheia săptămâna viitoare, susţine The Edge Review, o publicatie regională, politică şi economică, în general bine informată.
Citând, fără a le dezvalui identitatea, surse apropiate de dosar, revista menţionează că Murdoch şi Abu Dhabi Media Group, o societate publică, intenţionează să preia împreună grupul Financial Times, ce include cotidianul economic eponim, dar şi 50% din revista The Economist şi alte servicii de informaţii financiare.
Abu Dhabi Media Group ar urma să controleze circa 75% din noua entitate, iar Murdoch restul. Magnatul ar intentiona să cumpere 25% suplimentare, potrivit unui responsabil citat de The Edge Review.
Grupul lui Rupert Murdoch, News Corp, deţine, printre altele, Wall Street Journal şi New York Post, precum şi postul de televiziune american Fox şi studiourile 20th Century Fox. Vineri, odată cu închiderea Bursei de la New York, grupul se va împărţi în două - News Corp va reuni jurnalele, în timp ce o nouă entitate denumită '21st Century Fox' va reuni studiourile şi televiziunile, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.