Fanii fotbalului vor avea parte de finala la care au visat. Spania s-a calificat în ultimul act al Cupei Confederaţiilor şi va juca pentru trofeu cu Brazilia, ţara gazdă a competiţiei, care, miercuri, a învins naţionala Uruguayului în prima semifinală.
Joi, la Fortaleza, ibericii au trecut de Italia în urma loviturilor de departajare, în reeditarea finalei Campionatului European de anul trecut.
Dacă în 2012, la Kiev, spaniolii obţineau un succes concludent, scor 4-0, de această dată nici una dintre cele două echipe nu a reuşit să înscrie după 120 de minute, astfel că loviturile de departajare au decis învingătoarea.
Spania a câştigat cu 7-6, Leonardo Bonucci fiind singurul care a ratat, înainte ca Jesus Navas să transforme penaltyul decisiv şi să-i trimită pe elevii lui Vicente Del Bosque în finala care va avea loc duminică, pe stadionul Maracana.
Până la ratarea lui Bonucci, jucătorii celor două echipe au oferit o mostră de clasă şi calm, toate execuţiile fiind perfecte şi transformându-i pe Iker Casillas şi Gianluigi Buffon în simpli spectatori.
Seria a fost deschisă de Antonio Candreva, cu o scăriţă a la Panenka, pentru ca Xavi, Aquilani, Iniesta, De Rossi, Pique, Giovinco, Sergio Ramos, Pirlo, Mata, Montolivo şi Busquets să completeze în această ordine lista marcatorilor de la punctul cu var.
Italia rămâne cu satisfacţia de a fi făcut cel mai bun meci de la actuala ediţie a Cupei Confederaţiilor, însă acest lucru a fost insuficient pentru a pune capăt seriei incredibile a Spaniei, care a ajuns la 29 de jocuri oficiale consecutive fără înfrângere.
Squadra azzurra putea însă să încheie această serie, dacă ar fi profitat de marile ocazii pe care le-a avut în prima repriză, Maggio, De Rossi şi Marchisio negăsind drumul spre gol din situaţii favorabile. De cealaltă parte, cea mai i