Adrian Kritikos, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a declarat, vineri, că George Ciobanu, şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, nu avea contract de muncă la firma care asigura transportul, nici avizele medical şi psihologic.
Inspectorul Adrian Kritikos a spus că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, căreia îi aparţinea autocarul implicat în accident, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru George Ciobanu.
Patronul firmei avea opt şoferi angajaţi, dintre care şapte aveau acte în regulă, a precizat Adrian Kritikos.
În urma verificărilor, inspectorul ISCTR a anunţat că s-au găsit mai multe nereguli, motiv pentru care patronul firmei Gregory Tour, Ştefan Grigore, a primit dublul amenzii maxime.
"Chiar eu i-am scris procesul verbal de amendă, pe care mărturisesc că l-am completat cu satisfacţie", a mai spus Kritikos, fără a preciza cuantumul amenzii.
Adrian Kritikos, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) a declarat, vineri, că George Ciobanu, şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, nu avea contract de muncă la firma care asigura transportul, nici avizele medical şi psihologic.
Inspectorul Adrian Kritikos a spus că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, căreia îi aparţinea autocarul implicat în accident, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru George Ciobanu.
Patronul firmei avea opt şoferi angajaţi, dintre care şapte aveau acte în regulă, a precizat Adrian Kritikos.
În urma verificărilor, inspectorul ISCTR a anunţat că s-au găsit mai multe nereguli, motiv pentru