Sigur că noi, românii, ştim cam cât de breji suntem! Chiar şi atunci când dau apele peste noi, găsim destule resurse să mai luăm un ţoi, una mică, la cârciuma din sat, aşteptând soldaţii să ne salveze gospodăria. Chiar dacă tupeul prezidenţial ori mofturile unui oarecare premier ar spune altceva! La o adică, dacă ne supărăm pe ţară, ne punem palma-n fund şi plecăm. Simplu, de „căpşunari” are toată lumea nevoie.

Că nevoie ar avea acum şi ţara şi de medici dar şi de tinichigii, şi de mintoşi şi de uvrieri cu mai puţini neuroni, numai contează. Îmi spune un dublul licenţiat, altfel doctor în ingineria metalor rare şi în fizica plasmei, altfel un onest chelner în Bruxelles, că ar fi putut totuşi fi angajat la un institut european, să-i spunem CERN, de-un exemplu, ca femeie de serviciu, dacă s-ar fi declarat gay, evreu, negru sau măcar chinez! Altfel, onestul chelner belgian continuă să creadă că România e salvabilă, măcar pentru că, fiind noi cam vreo patru milioane de creştini pe din afară, poate că nu vom renunţa la distopia că, totuşi, cândva, ne vom face bine!

E mai mult decât evident, că nu ne mai putem face bine, fie şi pentru că colapsul american, transferat în Europa, a fost apoi rostogolit dinspre Marea Britanie, Germania şi Franţa, către Grecia, Cipru şi, de ce nu Turcia –ce cruntă jignire, primăvară arabă la turci, culmea cinismului american şi, probabil, francez!-, care la rândul lor, prin efectul principilui dominoului, debordează deja pe noi, ăştia din est, care oricum nu prea contăm, decât ca spaţiu vital, cel mult!

Dincolo de ceea ce spun şi insistă ungurii sau evreii, poate nu ţiganii, România îşi vede singură de propria sa destructurare, suntem într-o implozie de la sine, care nu mai e nici măcar controlată, într-un entuziasm propriu românilor breji. Ceea ce s-a dovedit şi în ultimle alegeri în care, masochist, cei care au ales, au