Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo pentru weekend. Cum va fi vremea de Sfinţii Petru şi Pavel

Publicat in Ziua Veche, vineri 28 iunie 2013 ·

Meteo pentru weekend. Cum va fi vremea de Sfinţii Petru şi Pavel. Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă în jumătatea de nord a ţării, unde temporar înnorările vor fi accentuate.

Se vor semnala averse şi descărcări electrice în zona de munte, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Maramureşului şi pe arii restrânse în Crişana. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi mai ales în cursul nopţii când local în Muntenia şi Oltenia şi izolat în Dobrogea şi în Banat vor fi ploi de scurtă durată şi fenomene electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele întensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade.

Sâmbătă, în Bucureşti, Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

La munte, vremea se va menţine în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele întensificări în timpul averselor. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă.

La mare, vremea va fi uşor instabilă şi relativ caldă, cu cerul variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări izolate . Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 21 de grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 24 de grade.

Duminică, în ţară, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării. Îndeosebi în sudul

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cum se rezolvau subiectele la Matematică BAC 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 15 minute
Profesorii de la Centrul Educațional Unirea au publicat rezolvarea subiectelor la Matematică de la examenul de Bacalaureat 2025. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceștia explică, pas cu pas, modul de abordare a fiecărui exercițiu. Explicațiile

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 4 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Proiectul a fost adoptat de Parlament. Toți șoferii cu EXPERIENȚĂ sunt vizați de această lege

Gandul acum 27 minute
Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară. Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens. Ce șofe

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum o ora
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum o ora
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum 2 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Donald Trump declară că Los Angeles este invadat de „inamici străini”

BusinessMagazin acum o ora
O stare de urgenţă a intrat în vigoare marţi seara în centrul oraşului Los Angeles, pe care Donald Trump a promis să îl „elibereze” de invazia „duşmanilor străini”, în a cincea zi de confruntări între poliţie şi manifestanţii care se opun deportăril

SuperLiga: Portarul grec Giannis Anestis și-a prelungit contractul cu FC Botoșani

HotNews acum 47 minute
Portarul grec Giannis Anestis, în vârstă de 34 de ani, și-a prelungit contractul cu FC Botoșani, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2026, cu drept de prelungire pe încă un sezon, transmite Agerpres. „Portarul Giannis Anestis și-a pre

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

25°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
Constanta
acum

24°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°