“Şi mai sunt şi împuţiţii ăia de cetăţeni, care nu încalcă legea niciodată şi care se spionează unul pe altul. Mişună peste tot, notează tot, cu grijă şi conştiincios, îi sună pe poliţiştii ăia dulci şi prietenoşi, ori de câte ori văd ceva suspect. Ce rataţi! Până şi la dracu-n praznic, dacă-şi plimbă câinele, se opresc şi dau telefon să raporteze ceva. Nu le e greaţă de viaţa lor?”

___________________________________

Țara cu astfel de locuitori e Suedia. Şi tocmai datorită vigilenţei şi responsabilităţii de care aceştia dau dovadă, criminalii din romanul “Testamentul lui Nobel” de Liza Marklund sunt demascaţi cu mai multă uşurinţă.

10 decembrie. La un dineu de gală organizat cu prilejul festivităţii de decernare a Premiilor Nobel participă 1300 de invitaţi. În Primăria oraşului Stockholm sunt prezenţi şi Regele şi Regina. Mâncăruri rafinate, băuturi alese. Rând pe rând, perechile se avântă pe ringul de dans. Evident, totul se desfăşoară în condiţii de maximă securitate – printre oaspeţi sunt mulţi agenţi în civil, iar afară veghează forţele de ordine.

Şi totuşi... Atmosfera de bună dispoziţie este spulberată brutal de zgomotul unor împuşcături. Caroline von Behring, de la Karolinska Institute, Preşedinta Comitetului pentru Premiile Nobel, şi mai mulţi poliţişti cad seceraţi de gloanţe.

Printre invitaţii la sindrofie se află şi jurnalista Annika Bengtzon, “o nenorocită în goană după senzaţional”, pe care am mai întâlnit-o în romanele “Studio 69”, “Fundaţia Paradis”, “Explozii la Stockholm”, “Prime-Time”. Ea porneşte o anchetă pe cont propriu pentru a descoperi criminalul. Are sprijinul poliţiei şi al colegilor ei de la “Kvallspressen”, tabloidul la care lucrează. Ignorând tracasările din propria sa familie, certurile cu vecinii săi ciudaţi, ea pune cu abilitate întrebări unor martori-cheie. Printre aceştia – cercetător