* HCM Baia Mare şi Corona Braşov sunt noii poli de putere din handbalul românesc, dar şi la prima reprezentativă.
* Conform loturilor pe care le au acum la dispoziţie, cele două formaţii au cel puţin 20 de handbaliste gata de a fi convocate
Handbalul feminin românesc va suferi o transformare majoră din toamnă, în condiţiile în care Oltchim, campioana ultimelor şapte sezoane, nu se va regăsi la startul Ligii Naţionale. Semifinalista Ligii Campionilor a anunţat oficial că îi va ceda locul în primul eşalon nou-apărutei HC Oltenia, grupare susţinută de municipalitatea vâlceană, fără a-i oferi însă şi palmaresul. Cum Oltchim a asigurat şi spatele echipei naţionale din 2006, este evident că şi reprezentativa pregătită de Gheorghe Tadici va suferi transformări majore, cel puţin din punct de vedere al repartizării cluburilor care vor "alimenta" lotul. La prima vedere, viitorul sezon al Ligii Naţionale va avea cel puţin două formaţii care se vor înscrie în lupta pentru titlu, HCM Baia Mare şi Corona Braşov, grupările care au efectuat şi cele mai importante achiziţii în această perioadă. Cele două echipe "europene" din România şi-au sporit considerabil numărul de tricolore, astfel că naţionala se va "hrăni", cel puţin în perioada următoare, cu jucătoare din Baia Mare şi Braşov.
Jucătoarele de la HCM Baia Mare care au jucat şi pentru naţională în ultimul an
Ungureanu, Smedescu - portari; Tănăsie (extremă stânga); Nechita, Pîrvuţ (extreme dreapta); Tătar (pivot); Oltean, Marin, Geiger (linia de 9 metri).
TOTAL: 9. Rămâne de văzut dacă Eliza Buceschi va rămâne la HCM Baia Mare sau va evolua din toamnă la noua formaţie din Vâlcea, HC Oltenia. Cu interul stânga în echipă, numărul jucătoarelor va creşte la 10
Jucătoarele de la Corona Braşov care au jucat şi pentru naţională în ultimul an
Dedu - portar; Hote