Stilul boem, cu tente uşoare de vagabond şic, dar cu multe accente hippie, nu doar că îşi retrăieşte perioada de glorie, ci are parte şi de o nouă interpretare într-o lume în care simte nevoia de boemie.

Cântăreaţa britanică, Florence Welch, actriţa Sienna, Miller, modelul Kate Moss, designerii Mary Kate şi Ashley Olsen, un pic din rochia de mireasă a lui Kate Middleton, surorile Virginia Woolf şi Vanessa Bell. La prima vedere, n-ar părea că există un element comun între personajele (şi obiectul) de mai sus. Dar există: stilul.

Rămăşiţele hippie

În limbajul modern, termenul „boem“ este aplicabil celor care îşi trăiesc viaţa într-un mod neconvenţional, artistic. Aderenţii grupului Bloomsbury, format în jurul scriitoarei Virginia Woolf şi a surorii sale, Vanessa Bell, la începutul secolului al XX-lea, sunt printre cele mai cunoscute exemple ale stilului boem. Cei dintâi boemi erau călătorii sau refugiaţii din Europa Centrală, adică ţiganii, în mare parte.

Din stilul de viaţă existent la începutul lui 1900 a rămas, 100 de ani mai târziu, stilul vestimentar reinterpretat astăzi. Reflectând asupra stilului boho-şic, de la începutul secolului al XXI-lea, „The New York Times“ scria că „fetele fashionable poartă fuste înflorate, pline de volane, în speranţa unei imagini boeme, nomadice, deloc burgheză, în timp ce ţigăncile adevărate sunt sexy şi extrem de precise tocmai pentru că nu dau niciun ban pe modă“.

Cu toate că boho-şic reprezintă un stil bine definit în prezent, nu a fost niciodată o mişcare în adevăratul sens al cuvântului. Şi nici n-a mai avut legătură cu boemia ca stil de viaţă. De fapt, majoritatea componentelor pe care boho le-a avut au dispărut începând cu „Summer of Love“ (fenomen cultural care a iniţiat schimbări culturale şi sociale), în 1967, când hippie şi pasionaţii de psihedelic erau la putere.

(Ţinută a casei