În ultima perioadă, bat destul de des, cu maşina, drumul (nu autostrada) Ploieşti-Bucureşti şi invers. Este un fel de plimbare spirituală, în care reuşesc să-i trimit la origini pe mulţi dintre participanţii la trafic, în ideea că poate ei, încărcaţi cu grijile zilnice, au uitat de unde au plecat.

Pentru mine, acum, singurele secrete pe care le mai are DN1 sunt radarele. Ca femeie, acesta este un aspect care nu m-a preocupat. Dacă mă întrebi câte magazine cu flori sunt spre Bucureşti şi câte pe sensul spre Ploieşti, îţi răspund cu ochii închişi. La fel de bine pot să spun şi ce flori se vând în diferite perioade, ba chiar şi preţurile pentru cele aflate în oferta comercianţilor. Ştiu cât e kilogramul de pepeni, cât a fost cel de cireşe, dacă piersicile sunt coapte sau nu, dacă sunt româneşti sau aduse de afară, unde se vând margarete tăiate… Deci ştiu multe, numai unde sunt amplasate radarele fixe, nu. Mai ştiu unde sunt magazinele Adidas şi Nike, pe care le-am vizitat, cu folos, de câteva ori. De curând, din pură curiozitate şi din orgoliu femeiesc, pentru că prea am trecut de multe ori pe lângă el, am fost şi la Milaneze Outlet. Îl ştiţi, pe partea dreaptă, până să ieşi din Otopeni, pe sensul de mers Bucureşti-Ploieşti. Clădirea aia mare, în care sunt mereu jaluzelele trase, ca să se poată odihni angajaţii. Când am fost eu, erau doi. Şi cred că am nimerit o zi bună, pentru că aveau deja trei clienţi în magazin, practic, nu-şi vedeau capul de treabă, şi cu mine zece, care-i şi întrece. (Ca să înţelegeţi, eu fac cât şapte clienţi la un loc. Pun multe întrebări, scotocesc, dărâm marfa, probez, mai ales în magazinele unde nu-i nici naiba, iar angajaţii s-au săturat să se bată de muşte – cel puţin aşa-i văd eu, bieţii de ei!).

Acuma, la Milaneze, lucrurile stau cam aşa. Pe umeraşe şi pe stative rotunde sau pe pereţi. La parter, cele pentru bărbaţi, la eta