După Filmul surd în România mută de Cristian Tudor Popescu, în colecţia „Cinema“ a Editurii Polirom apare o nouă carte avînd la bază o teză de doctorat. Autoarea, criticul Marilena Ilieşiu, ne propune o „poveste a poveştii“ de-a lungul unui secol de film românesc (1912-2012). Volumul împarte istoria cinematografiei autohtone în şase etape, cărora le corespund şase capitole: „Primitivismul narativ şi prefigurarea limbajului cinematografic (1912-1942)“; „Spre o coerenţă filmică şi narativă“ (1949-1970)“; „Structuri filmice şi diversificare narativă (1970-1980)“; „Supremaţia cantităţii (1979-1989)“; „Regăsiri şi reorientări narative (1990-2000)“ şi „O nouă naraţiune, acelaşi cinema? (2005-2012)“. Un al şaptelea capitol le este dedicat unor autori importanţi (tot şapte la număr), cu titlurile lor considerate cele mai semnificative: Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos, Iulian Mihu, Dan Piţa, Malvina Urşianu şi Nae Caranfil (de remarcat că alte filme de Lucian Pintilie sau Dan Piţa sînt tratate în celelalte capitole, iar cele trei producţii regizate de Liviu Ciulei primesc şi ele o atenţie specială). Cum criticul analizează o bună parte din producţia cinematografică autohtonă din secolul amintit (pe care dovedeşte că o cunoaşte foarte bine), iar deseori perspectiva sa este una generală, sintetică, ridicîndu-se deasupra operelor pentru a identifica tendinţele specifice unei epoci sau alteia, din această carte s-ar putea naşte o viitoare istorie a filmului românesc, la fel cum s-ar putea naşte nişte monografii ale unor cineaşti precum Liviu Ciulei, Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie sau Dan Piţa. Iar interpretările Marilenei Ilieşiu – în care se simt lecturile sale aprofundate din diverşi gînditori, cu precădere francezi (Gaston Bachelard, Roland Barthes, Gilles Deleuze, Félix Guattari ş.a.), conceptele şi ideile preluate fiind dublate de obser