Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JUSTIŢIA a decis: Arhivele Muzeului ANNE FRANK trebuie să revină în Elveţia | GALERIE FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 iunie 2013 ·

Muzeul Anne Frank trebuie să predea arhivele familiei adolescentei evreice devenită celebră pentru jurnalul ei, care au fost împrumutate unei fundaţii elveţiene înfiinţate de tatăl tinerei, a decis, miercuri, Tribunalul din Amsterdam. Astfel ia sfârşit o dispută juridică ce a durat ani de zile, informează AFP.

1 /.

"Tribunalul ordonă Muzeului Anne Frank (din Amsterdam, n.r.) să predea obiectele fundaţiei înainte de 1 ianuarie 2014", au decis judecătorii olandezi în hotărârea lor, publicată pe internet, relatează Mediafax.

Arhivele, compuse în principal din scrisori şi fotografii, au fost împrumutate muzeului olandez de Anne Frank Fonds, fundaţia cu sediul la Basel înfiinţată în 1963 de tatăl adolescentei, Otto.

Tribunalul a mai hotărât şi ca Muzeul Anne Frank să plătească cheltuielile de judecată ale fundaţiei, care a deschis acest proces în 2011.

Jurnalul Annei Frank, care aparţine statului olandez şi a fost împrumutat de manieră permanentă muzeului, nu făcea parte din aceste arhive.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Anne Frank, familia ei, împreună cu alţi evrei s-au ascuns de nazişti, timp de doi ani, într-o anexă secretă a unei case devenită în zilele noastre cel mai popular muzeu din Amsterdam.

Bolnavă de tifos, Anne Frank a murit în 1945, la vârsta de 15 ani, în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, în nordul Germaniei. Sora ei Margot a murit în acelaşi lagăr în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului de armata britanică, iar mama lor, Edith, a murit în lagărul de la Auschwitz.

A supravieţuit doar Otto Frank, tatăl Annei. Un an mai târziu, Otto s-a întors în podul casei din Amsterdam, unde a găsit, aruncat pe jos, un jurnal scris de Anne.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, "Jurnalul Annei Frank" a fost tra

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°