Să câștigi contra unui campion e o treabă, să o confirmi în meciul imediat e o cu totul altă mâncare de pește. Situația se schimbă radical. Din outsiderul cu nimic de pierdut de deunăzi, căruia nimeni nu-i dădea nici șanse, nici atenție, te transformi dintr-o dată în omul pe care sunt toți ochii. De la care sunt așteptări. Lucrurile s-au schimbat, contextul e altul. Alt meci, alte împrejurări, altă mentalitate, altă distracție. Presiunea e alta. Este motivul pentru care, de cele mai multe ori, outsiderii care provoacă o surpriză uriașă într-o fază incipientă a unui turneu au mari probleme în a replica același succes în faza imediat următoare a competiției, chiar dacă întâlnesc un adversar cu o carte de vizită net inferioară celui pe care tocmai ce l-au bătut. "Sosul" secret care îi separă pe jucătorii de pluton și campioni e consistența, ori consistența este exact ingredientul ce le lipsește celor din prima categorie ca să fie, la rândul lor, campioni. Altfel rămân o minune de o zi. Un val oarecare în ocean.

E motivul pentru care la Wimbledon, după carnagiul de miercuri, cum a fost botezat pe rețelele sociale, acum s-a intrat în faza în care autorii marilor surprize sunt "curățați" unul câte unul de pe tablouri. Dacă Steve Darcis, omul care l-a bătut pe Nadal, nici măcar n-a mai apucat să joace ca să demonstreze că n-a fost un accident, în schimb Sergey Stakhovsky, cuceritorul lui Federer, s-a întors rapid la condiția de om obișnuit după 24 de ore de faimă. Stack, primul om care îl bate pe Federer înainte de sferturile unui Slam în ultimele 37 de GS-uri, a pierdut, vineri, fără prea multă glorie la Jurgen Melzer. Dar nu numai ucraineanul a căzut victimă lipsei de inspirație în a manageria o astfel de situație. După ce l-a bătut pe Hewitt, excentricul și spectaculosul Dustin Brown n-a mai reușit același lucru când a trebuit să joace cu unul dintre colegii