Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Caravana Metropolis" vine cu filme multipremiate, proiecţii în aer liber

Publicat in Curierul, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Proiecţii gratuite în aer liber - filme de Oscar, filme premiate cu Globul de Aur sau la festivaluri de renume precum Cannes, Berlin, Toronto sau Veneţia, semnate de regizori de renume mondial - iată "bagajul" ediţiei din acest an al Caravanei Metropolis. Ca şi anul trecut, caravana va debuta în luna iulie la Braşov, în Piaţa Sfatului, urmând ca apoi să se îndrepte spre Sibiu şi Bucureşti.

Cele 12 filme selectate pentru Caravana 2013 - producţii internaţionale şi româneşti - vor mulţumi toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât şi pe ale amatorilor de distracţie şi relaxare într-un spaţiu deschis, ne asigură organizatorii. "Este un proiect de succes pe care dorim să-l menţinem şi să-l dezvoltăm, un proiect prin care vrem să aducem oamenilor atmosfera grădinilor de vară de altădată şi filme foarte bune", spune Daniel Mitulescu, preşedintele Asociaţiei Culturale Metropolis. De altfel, înfiinţată de cunoscutul regizor, scenarist şi producător Daniel Mitulescu, Asociaţia Culturală Metropolis are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr.

Cel mai mare ecran gonflabil din România: 120 mp şi un proiector de 17.000 de lumeni

Bazată pe un concept popular peste hotare, "Cinema în aer liber", Caravana Metropolis propune iubitorilor celei de-a şaptea arte o întâlnire unică, într-un spaţiu natural, sub clar de lună. Filmele vor fi proiectate pe un ecran gonflabil, cel mai mare din România, de 120 mp, şi având un proiector de 17.000 de lumeni, care au uimit publicul, anul trecut. Aşadar, întâlnirea este cu: "Aventuri sub clar de lună" (Moonrise Kingdom, în avanpremieră în România, film regizat de Wes Anderson), cu Bruce Willis, Bill Murray şi Edward Norton în rolurile principale), nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu, în competiţie la Cannes 2012; "Vânătoarea" (The Hunt, în regia lui Thomas

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum o ora
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 4 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum o ora
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

USR a sesizat Comisia Europeană pentru clarificări, acuzând că noua lege a pensiilor nu respectă PNRR

News.ro acum o ora
USR a sesizat Comisia Europeană cu privire la nerespectarea principiului contributivităţii în cazul noii legi a pensiilor pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă. După votul din Senat din această săptămână, prin care proiectul de lege car

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum o ora
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 2 ore
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Decizie BEC: Partidul DREPT nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi reprezentat în BEC, întrucât nu se mai circumscrie definiţiei de partid politic parlamentar

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a decis, vineri, că Partidul DREPT nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi reprezentat în BEC, întrucât nu se mai circumscrie definiţiei de partid politic parlamentar. ”Luând în considerare definiţia partidului politic

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 22 minute
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Vremea

București
acum

29°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

26°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°