Alimente în valoare de 1.445.700 de lei au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, şi 10 dosare penale au fost întocmite de poliţişti, în urma controalelor efectuate vineri privind achiziţiile intracomunitare şi transportul de mărfuri pe raza Capitalei, informează Mediafax.
La acţiune, vizând prevenirea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare de legume, fructe şi produse din carne şi al transportului de mărfuri, au participat poliţişti ai Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi poliţişti de investigare a fraudelor şi de ordine publică din cadrul Poliţiei Capitalei.
Au fost oprite în trafic 168 de autotrenuri, care transportau mărfuri provenite din achiziţii intracomunitare din Bulgaria, Grecia, Germania, Olanda, Italia şi Spania.
Mijloacele de transport suspecte au fost preluate de echipele mobile pentru efectuarea de verificări la punctele de descărcare din două centre comerciale. Poliţiştii au urmărit existenţa unei legături comerciale directe între firmele înscrise pe documente şi beneficiarii finali, în scopul depistării unor eventuale modalităţi de sustragere de la plata TVA intracomunitară.
În urma verificărilor la societăţile comerciale cu puncte de lucru în cele două complexe comerciale, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, mărfuri alimentare, în valoare de 1.445.700 de lei, transportate cu 18 autotrenuri (170 tone de produse congelate din carne, 104 tone de pepeni şi 43 tone de lămâi). De asemenea, au fost confiscate mărfuri în valoare de 7.200 de lei. Au mai fost constatate nouă infracţiuni de evaziune fiscală şi aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea a 8 tone de pepeni.
Totodată, pe autostrada A2, în timpul unui filtru, au fost identificate două autotrenuri care transportau 66 de tone de ciment,