- Cultural - nr. 125 / 28 Iunie, 2013 Stratul limbii romane (VII) Pronumele, ca parte de vorbire, se caracterizeaza prin supletivism (fr. supplétursme). Ca adjectiv supletiv, - a, supletivi, -e are sensul de: care completeaza, care intregeste ansamblul formelor flexionare ale unui cuvant. Termenul este folosit si in domeniul juridic. DEX-ul ne ofera ca sinonim: facultativ. Ex. "Caci mie mi-a dat soarta amara mangaiere/O piatra sa ador/” (Eminescu). Forma pronominala mie din text ar putea fi considerata un morfem facultativ. Daca din punct de vedere strict gramatical am accepta varianta: "Caci mi-a dat soarta…”, din punct de vedere stilistic, omiterea formei pronominale accentuate ar duce mari deservicii textului in estomparea mesajului poetic si desigur chiar si in structura metrica a versului. Deci exercitiul propus il acceptam gramatical (pentru a explica caracterul supletiv al pronumelui personal), dar stilistic nu! (de trei ori nu!). reflexiv, -a, reflexivi, -e, adj. 1. (In sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care tine locul numelui unui obiect asupra caruia se exercita, direct sau indirect, actiunea verbului si care e identic cu subiectul verbului. Verb reflexiv = verb insotit de pronume reflexiv 2. (…), 3. (…) In limba latina, pronumele reflexiv are formele: sibi (dativ) si se (acuzativ) Homo non sibi (s. ns.), sed patrial natus est – Omul este nascut (se naste) nu siesi (cu o forma acuzativ: nu pentru sine), ci patrie (cu o forma de acuzativ: pentru patrie). Pentru persoana I si a II-a se folosesc formele pronumelui personal, la fel ca si in limba romana: Nosce te ipsum – Cunoaste-te pe tine insuti! (Indemnul reprezinta o traducere in latina a inscriptiei de pe frontispiciul templului din Delfi, consacrat lui Apolo). sine pron. reflexiv (Forma accentuata de acuz. pers. a III-a pentru toate genurile, la ambele numere; uneori intarit prin "insusi”) , 1. (Pr