Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au primit ca premiu o vizită la Primărie pentru că au învăţat să scrie VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

14 copii romi din comunitatea de la Pata Rât au avut, astăzi, parte de un tur al Primăriei Cluj-Napoca. Copiii au vizitat primăria în cadrul unui proiect al Fundaţiei Creştine de Ajutorare prin care copiii au fost învăţaţi să scrie şi să citească. Copiii şi-au făcut curaj şi i-au cerut viceprimarului Ana Horvath să le construiască un loc de joacă.

Cei 14 copii care, timp de trei luni, au luat parte la proiectul ABCDar Pata Rât au vizitat, astăzi, pentru prima dată în viaţa lor Primăria din Cluj.

Proiectul ABCDar la Pata Rât a demarat în luna martie, iar timp de trei luni, mai mulţi copii, care nu au fost niciodată la şcoală au fost învăţaţi să scrie şi să citească. Astăzi, cei care au reuşit să promoveze cursurile, au mers într-o excursie la Primărie

"Am selectat 25 de copii, am admis 21, şase au avut câste mai mari de 12-13 ani, restul 8-10 ani. S-a dovedit că dintre cei mai mari de 12-13 ani, unul singur a reuşit să termine cu bine cele trei luni, ceilalţi, toţi au abandonat, semn că integrarea şi educaţia nu o poţi face la vârste prea mari", spune reprezentantul fundaţiei, Lacrima Andreica.

Niciunul dintre copiii care au participat la cursuri nu ştia să scrie sau să citească. Copiii au avut şansa să o întâlnească pe Anna Horvath, viceprimarul Clujului. "Ce v-aţi dori să aveţi la Pata Rât?", i-a întrebat viceprimarul. "Un părculeţ, un loc de joacă cu tobogan, carusel şi mingi", au răspuns ei.

Ana Horvath a fost impresionată de întâlnirea cu copiii. "Este emoţionant ca de fiecare dată. M-am întâlnit cu copii de la centrul "Ţara minunilor", care provin din aceeaşi comunitate. Este emoţionant să vezi sinceritatea lor, dorinţele lor şi să mă gândesc în acelaşi timp la condiţiile în care trăiesc ei şi care s-au format într-o perioadă mai lungă decât un deceniu", spune ea.

Copiii au vorbit despre dorintele lor. Vezi ce spun aceşt

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum 27 minute
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 5 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 4 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 6 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 5 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 53 minute
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 5 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Vremea

București
acum

23°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°