Un băiat de 11 ani a furat o geantă cu un laptop de 2.000 de euro din maşina unui austriac, în parcarea unui hotel din Piteşti, în timp ce bărbatul îşi aşeza bagajele în portbagaj, poliţiştii afirmând că furtul, surprins de camere de supraveghere, s-a petrecut în cinci secunde. Cetăţeanul austriac era cazat, alături de mai mulţi colegi, la un hotel din Piteşti, iar furtul a avut loc miercuri, în timp ce bărbatul se afla în parcarea hotelului, unde îşi aranja bagajele în maşină. Reprezentanţii Poliţiei Argeş, care au făcut public acest caz vineri, spun că furtul a fost surprins pe camerele de supraveghre ale hotelului, iar ulterior poliţiştii l-au prins pe autorul furtului. Acesta este un copil de 11 ani din comuna argeşeană Băiculeşti. În imaginile video se poate vedea cum turistul austriac îşi aşează bagajele în maşină, care avea uşile şi portbagajul deschise, iar la un moment dat, în timp ce el se afla la una din uşile din faţă, dintr-un autobuz a coborât un grup de romi, printre care şi copilul de 11 ani. Băiatul a făcut câţiva paşi, iar în cinci secunde a reuşit să ia din portbagajul deschis al maşinii austriacului geanta în care se afla un laptop în valoare de 2.000 de euro. Poliţiştii au reuşit să îl prindă pe copilul care l-a tâlhărit pe austriac, iar laptopul a fost recuperat, fiindu-i înapoiat bărbatului. “Este o anchetă în desfăşurare în acest moment, fapta se vede pe imaginile surprinse de camerele video, iar asupra minorului a fost găsit bunul furat din autoturismul cetăţeanului în cauză”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu. Sursa: Mediafax.ro
Un băiat de 11 ani a furat o geantă cu un laptop de 2.000 de euro din maşina unui austriac, în parcarea unui hotel din Piteşti, în timp ce bărbatul îşi aşeza bagajele în portbagaj, poliţiştii afirmând că furtul, surprins de camere de su