Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea UAD trage semnalul: Clujul are nevoie de un centru de artă de amploare

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 28 iunie 2013 ·

Reprezentanţii Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca subliniază că municipiul are nevoie de un centru de artă, dedicat exclusiv artelor vizuale. "Am invitat oameni care ar putea să facă un Guggenheim, dar au zis că nu pot face deoarece nu există un centru de artă, nu este interes pentru aşa ceva", a precizat preşedintele instituţiei, Ioan Sbârciu.

"Este important pentru Cluj să să existe un centru de artă. Nu mă refer la proiecte gen . Vorbesc de un centru, de amploarea stadionului de exemplu, pe zece niveluri, în care să se poată organiza evenimente mari, în care să vină mari artişti, care au lucrări multe. Pentru binele Clujului şi al ţării este bine să insistăm pentru un centru de artă. Am invitat oameni care ar fi interesaţi să facă un , dar au zis că nu pot face pentru că ", a precizat Ioan Sbârciu, preşedintele Universităţii de Artă şi Design din Cluj, în cadrul uneiu conferinţe de presă.

Sbârciu a făcut afirmaţia în contextul în care universitatea clujeană organizează duminică, de la ora 18, vernisajul expoziţiei absolvenţilor, la complexul Expo Transilvania. Reprezentantul universităţii a mulţumit pentru găzduirea şi în acest an a lucrărilor celor 335 de absolvenţi, însemnând 3.000 - 4.000. 5.000 de lucrări, în condiţiile în care, în special în străinătate, închirierea unui astfel de spaţiu ar însemna costuri uriaşe, timp de aproximativ o săptămână, cât durează expoziţia.

Rectorul UAD Cluj, Radu Solovăstru, a subliniat şi el importanţa realizării unui centru de artă la Cluj şi a precizat că includerea unui astfel de proiect în cadrul altora.

"Am vizitat recent centrul din Bilbao (unde există un muzeu cu celebrul brand Guggenheim, n.red.). Clujul merită un centru de acest nivel, nu spaţii adiacente pentru manifestări de arte v

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°