Vicepremierul Liviu Dragnea se află în plin turneu naţional pentru dezbaterea publică a proiectului de regionalizare. Ministrul Dezvoltării Regionale a mers deja în mai multe oraşe pentru a discuta cu autorităţile locale despre ce presupune împărţirea ţării în mai multe regiuni administrative.
Liviu Dragnea a explicat ce ar putea aduce bun pentru România procesul de regionalizare: "Cel mai apropiat vecin al nostru Polonia, după ce a înfiinţat regiunile a ajuns la o rată de absorbţie pentru exerciţiul financiar trecut de 100%, iar acum sunt undeva la 65% şi sigur vor absorbi toţi banii europeni. Cetăţenii vor câştiga distanţe mai mici, decizia mai aproape de ei, firmele vor câştiga pentru că nu vor mai fi obligate să meargă la Bucureşti, pentru tot felul de avize şi de aprobări. În cele şapte-opt oraşe în care am fost până acum, dezbaterile au fost foarte bune şi peste 90% dintre cei care au fost prezenţi la dezbateri au plecat lămuriţi şi au înţeles de ce este important să facem regiuni"
În ceea ce priveşte regionalizarea pe criterii etnice, vicepremierul s-a declarat categoric împotrivă.
Având în vedere specificul regiunii de sud-est, Liviu Dragnea nu exclude ca aceasta să fie separată de Dobrogea, pentru că Tulcea şi Constanţa au împreună suportul economic necesar dezvoltării. În acest caz Galaţi, Brăila, Vrancea şi Buzău vor forma o regiune distinctă.
Citeşte mai multe despre: regionalizare proiect regionalizare Liviu Dragnea
Vicepremierul Liviu Dragnea se află în plin turneu naţional pentru dezbaterea publică a proiectului de regionalizare. Ministrul Dezvoltării Regionale a mers deja în mai multe oraşe pentru a discuta cu autorităţile locale despre ce presupune împărţirea ţării în mai multe regiuni administrative.
Liviu Dragnea a explicat ce ar putea aduce bun pent