Persoanele afectate de hiperhidroză, adică transpiraţie excesivă, se confruntă cu această problemă atât în sezonul rece, cât mai ales în perioada caniculară când fiecare zi devine un adevărat coşmar. Indiferent câte duşuri pe zi ar face sau de câte ori şi-ar schimba hainele, fenomenul nu cunoaşte ameliorare, iar persoanele care transpiră peste limita normală trăiesc o situaţie penibiă. Dermatologul Oana Spânu a trecut în revistă acest fenomen şi a identificat câteva soluţii eficiente pentru ameliorarea şi tratarea hiperhidrozei.
Suntem activi atât emoţional, cât şi fizic, activitatea zilnică presupune stres, interacţionăm într-un mediu în care ţinuta noastră trebuie să fie perfectă pe tot parcursul zilei. „Transpiraţia excesivă (hiperhidroză sau hipersudoraţia) se manifestă cu precădere în sezonul cald, dar la unele persoane poate fi prezentă pe tot parcursul anului. Afectează frecvent axilele, palmele şi tălpile, faţa şi toracele (hipersudoraţie localizată), însă vara este prezentă, la anumite persoane, şi pe suprafaţa întregului corp (generalizată). Apare la adulţi cu precădere, dar poate crea disconfort uneori încă din adolescenţă”, susţine medicul Oana Spânu, exemplificând câteva cauze ale acestei afecţiuni: „Transpiraţia este un fenomen normal prin care organismul uman îşi reglează temperatura (termoreglarea) şi cu ajutorul căreia o parte din toxine se elimină prin piele. Transpirăm mai intens în zonele în care există o densitate mai mare a glandelor sudoripare: axile, palme şi tălpi. Cauza transpiraţiei în exces poate fi necunoscută (idiopatică), dar hiperhidroza se poate asocia unor tulburări metabolice (diabet), endocrinologice (afecţiuni tiroidiene), însoţeşte modificările hormonale corelate cu ciclul menstrual sau perioada de menopauză la femeie. La majoritatea oamenilor cauzele transpiraţiei sunt starea de stres, anxietatea, emoţiile pute