Deşi marţi, la aniversarea a 90 de ani de existenţă a Rapidului, anunţa că va deveni proprietar cu acte al clubului până la sfârşitul acestei săptămâni, Nicolae Cristescu (56 de ani) se vede nevoit să mai aştepte. Motivul? George Copos (60 de ani), actualul patron, pleacă pe mare!
Vânzarea Rapidului se amână cel puţin câteva zile. “Nu mai depinde decât de ei”, a anunţat joi George Copos, făcând referire la Nicolae Cristescu şi la asociaţii săi. Viitorul patron l-a contrazis însă ieri.
“Nu ştiu cum face Copos de tot aruncă pisica la noi. De trei săptămâni tot spune că depinde de noi şi nu s-a întâmplat nimic. Nu mai zic nimic, pentru că iar mă enervez”, ne-a declarat Cristescu. Afaceristul a adăugat că semnarea actelor întârzie din cauza lui Copos, căruia îi place să se dea în bărci, la propriu! Vişiniii se pun de luni pe treabă
“Nu se mai întâmplă nimic până luni. Eu sunt aici, nu plec nicăieri. Dar Copos sigur e pe vapor, pe Marea Neagră. Rămâne pe săptămâna viitoare”, a continuat Cristescu, referindu-se la pasiunea lui Copos pentru navigaţie.
Masonul care doreşte să preia Rapidul crede că dacă echipa carese va reuni luni va rămâne în Liga I, nici un jucător nu va părăsi Giuleştiul: “Sperăm la prima ligă. Dacă va fi aşa, de săptămâna viitoare ne punem pe treabă”.