Nabucco Gas Pipeline International, consorţiul care se ocupa de implementarea proiectului Nabucco, spune că necesitatea diversificării resurselor de gaze rămâne în continuare o provocare pentru piaţa europeană şi în special pentru ţările din Eurtopa Centrală şi de Sud Est.
"Rămânem convinşi că traseul Nabucco este singurul care răspunde acestei necesităţi. Decizia a fost luată în urma unei competiţii între două pieţe, iar producătorii au hotărât pe baza acestor consideraţii de piaţă. Nabucco regretă faptul că noul traseu de gaze planificat către Europa nu va include cantităţile de 10 miliarde de metri cubi din zăcământul Şah Deniz", spun reprezentanţii consorţiului.
În cursul zilei de miercuri austriecii de la OMV, liderul consorţiului Nabucco, au anunţat oficial că proiectul a pierdut cursa pentru gazele azere, ceea ce echivalează cu eşecul gazoductului din moment ce zăcământul Şah Deniz este principala sursă de alimentare.
În cursa pentru gazele azere mai era proiectul TAP (Trans Adriatic Pipeline), proiect care de altfel a fost desemnat câştigător.
TAP porneşte din Grecia, trece prin Albania, Marea Adriatică, urmând să iasă în sudul Italiei. TAP ar urma să folosească sistemul de conducte din Grecia care se interconectează la est cu sistemele de transport din Turcia, potrivit site-ului de prezentare a proiectului. Acţionarii acestui proiect sunt norvegienii de la Statoil, unul dintre marii parteneri din consorţiul Shah Deniz II, şi elveţienii de la Axpo, trader de energie, germanii de la E.ON având o mică participaţie.
În proiectul Shah Deniz II sunt implicate SOCAR, cu o participaţie de 10%, alături de gigantul petrolier BP (25,5%), norvegienii de la Statoil (25,5%), Lukoil (10%), francezii de la Total (10%), Compania Petrolieră Naţională a Iranului (10%) şi turcii de la TPAO (9%). Shah Deniz II ar trebui să înceapă să producă c