Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că, în cazul arestării directorilor RADET, nu sunt comentarii de făcut, precizând că fiecare are responsabilităţile lui, iar "cine se dovedeşte a fi hoţ, plăteşte".
"Câte ceva anunţase Corpul de control (al primului ministru, n.r.). Fiecare are responsabilităţile lui, iar cine se dovedeşte a fi hoţ, plăteşte. Fiecare răspunde. Ce comentarii pot să fac?", a spus Sorin Oprescu.
Primarul Capitalei a întrebat retoric: "Ce poţi să mai spui când vezi ce se întâmplă?".
Directorul general al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti, Ion Voicu, directorul economic, Dan Mavrodin, şi directorul de exploatare şi mentenanţă, Ovidiu Gărduş, acuzaţi că ar fi cerut mită de la două societăţi comerciale, au fost arestaţi preventiv, miercuri, printr-o decizie a Tribunalului Capitalei. Cei trei fuseseră reţinuţi marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Ion Voicu este acuzat de trei fapte de luare de mită, Dan Mavrodin de luare de mită şi complicitate la luare de mită (câte trei acte materiale), iar Ovidiuv Gărduş de luare de mită (trei acte materiale), potrivit DNA.
Anchetatorii susţin că, în februarie, Ion Voicu şi Dan Mavrodin au pretins, "cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăţi comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate".
Procurorii DNA au mai arătat că, ulterior, procentul cerut a fost redus la 4%, stabilindu-se ca tranşele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă după efectuarea plăţilor.
"În baza acestei înţelegeri, în perioada 13 februarie - 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost