Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va fi vremea în weekend. Vezi PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Ora de Timis, vineri 28 iunie 2013 ·

Sfârşitul de săptămână aduce ploi în mare parte a ţării, însă temperaturile vor fi totuşi ridicate, normale pentru această perioadă.

Vineri nu scăpăm de de ploi. Mai mult, meteorologii spun că vremea rămâne în general instabilă, norii cu mare dezvoltare domină cerul, mai ales după-amiază, şi aduc averse, fulgere, tunete şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza şi seara, pe arii extinse în zonele montane, în Moldova şi ceva mai puţine în Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în Muntenia. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă căzute în urma unor ploi torenţiale vor depăşi 25, 35 l/mp, mai ales la deal şi la munte. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în vest, unde vor mai fi ploi slabe de scurtă durată. Maximele pleacă de la 20 grade în Dealurile de Vest şi ajung la 32 grade în Dobrogea.

Sâmbătă vor avea parte de vreme mai bună locuitorii din sudul ţării, unde cerul e variabil şi doar spre seară se înnorează local şi vor fi ploi de scurtă durată, în Muntenia, în Oltenia şi în Dobrogea, în timp ce în Banat doar izolat ar mai putea ploua. În schimb, în jumătatea de nord a ţării instabilitatea atmosferică e destul de accentuată, norii acoperă cerul mai multe ore şi lasă averse însoţite de descărcări electrice la munte, în Transilvania şi în Maramures, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi ceva mai puţine în Crişana. Vor mai fi condţtii de grindină şi vântul suflă mai tare în timpul averselor. Maximele se vor situa în general între 21 grade în nord şi în centru şi 31 grade în sudul Munteniei.

Duminică, norii şi ploile câştigă din nou teren. Pentru o bună parte a zilei soarele rămâne dincolo de norii care lasă averse însoţite de fulgere şi tunete, pe arii extinse în zona de munte, precum şi în regiunile sudice, sud-estice şi centrale şi local în celelalte zone. Vântul suflă m

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 5 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 17 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 47 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°