Şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, George Ciobanu, nu avea contract de muncă la firma care asigura transportul, nici avizele medical şi psihologic, a declarat, vineri, Adrian Kritikos, inspector la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), potrivit Mediafax.
Adrian Kritikos a spus că, imediat după producerea accidentului, a fost în control la sediul firmei căreia îi aparţinea autocarul implicat în accident, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru George Ciobanu.
Inspectorul a adăugat că firma avea opt şoferi angajaţi, şapte dintre aceştia având acte în regulă.
În urma verificărilor, inspectorul ISCTR a anunţat că s-au găsit mai multe nereguli, motiv pentru care patronul firmei, Ştefan Grigore, a primit dublul amenzii maxime.
„Chiar eu i-am scris procesul verbal de amendă, pe care mărturisesc că l-am completat cu satisfacţie", a mai spus Kritikos, fără a preciza cuantumul amenzii.
George Ciobanu lucra ca şofer în cadrul Poliţiei Capitalei, la Logistică. Potrivit oficialilor din Poliţia Capitalei, el lucra din septembrie 2012 şi la firma care a transportat turiştii în Muntenegru.
Ştefan Grigore a declarat marţi, după ce a fost audiat la Parchetul instanţei supreme, că George Ciobanu a fost „detaşat temporar" pentru această deplasare de la o firmă patronată de fiul acestuia, după ce angajatul programat iniţial pentru cursă a intrat în concediu.
Citeşte mai multe despre: accident in muntenegru Muntenegru accident autocar george ciobanu Adrian Kritikos Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier ISCTR
Şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, George Ciobanu, nu avea contract de muncă la firma care asigura transpo