Ediţia cu numărul 50 a Turului ciclist al României, al 6-lea Tur naţional din istoria sportului cu pedale, ia startul duminică, 30 iunie, din oraşul bihorean Marghita, cu un prolog-contratimp pe echipe pe 15 km, urmând să se încheie pe 6 iulie, la Bucureşti, în faţa Palatului Parlamentului, după 6 etape şi un prolog, care însumează 1.304,5 km, prin 13 judeţe, cu capete de etapă-sosiri la Baia Mare, Miercurea Ciuc, Botoşani, Vaslui, Galaţi, Bucureşti, precum şi 3 transbordări. Urmaş direct al Circuitului Munteniei, cursă pe etape organizată în 1910 (la 7 ani după startul Turului Franţei şi la doar 1 an de la cel al Giro), Turul ciclist al României, organizat în epocă de Federaţia română de ciclism, în colaborare cu ziarul Sportul liber, a avut prima ediţie în urmă cu 79 de ani, în august 1934, 1.026 km, încheiată cu victoria bulgarului Marin Nicolov. Cele 49 de ediţii disputate până acum au fost dominate, firesc, de cicliştii români, care au câştigat de 26 de ori. În clasamentul pe ţări urmează Bulgaria – 5 succese finale, Republica Moldova, Germania, Ucraina – câte 3, Turcia – 2, Polonia, Franţa, Iugoslavia, Olanda, Ungaria, Rusia şi Croaţia – câte 1. Cicliştii români care şi-au înscris în palmares acest prestigios titlu sunt Constantin Sandu (1950), Marin Niculescu (1951), Nicolae Vasilescu (1953), Constantin Dumitrescu (1954, 1955, 1956), Gabriel Moiceanu (1958), Ion Cosma (1959, 1961), Walter Ziegler (1960, 1968), Gheorghe Suciu (1966), Emil Rusu (1967), Teodor Vasile (1973), Mircea Romaşcanu (1974, 1983, 1985), Constantin Căruţaşu (1984), Valentin Constantinescu (1987), Vasile Mitrache (1988), Dănuţ Catană (1989), Vasile Apostol (1990), Stelian Anton (1994), Florin Privache (1997), Dan Anghelache (2007) şi Andrei Nechita (2011), recordul aparţinând, cu câte 3 victorii, lui Constantin Dumitrescu şi Mircea Romaşcanu. Cele mai multe etape câştigate aparţin încă din