Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micile victorii mari

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 28 iunie 2013 ·

Cît contează în tenis un succes în faţa unui favorit, obţinut într-un turneu major? Şi cît înseamnă pentru acela înfrîngerea? Sînt, pînă la urmă, doar momente

Wimbledon-ul încă se recuperează după cîteva zile atroce. Putem spune aşa? De ce nu? Ne plac din ce în ce mai mult termenii extremi, cuvintele tari, răsunătoare. Ele atrag atenţia, ele au ajuns să ne marcheze viaţa pe minute, ore, zile. Luni, Rafael Nadal, dublu învingător aici, numărul 5 mondial, era învins în primul tur de Steve Darcis, 135 ATP, în trei seturi. Miercuri, Maria Şarapova, campioana din 2004 şi finalistă în 2011, pierdea în turul 2 la Michelle Larcher de Brito, 131 WTA, în două seturi. Tot în acea zi, Roger Federer, regele ierbii în ultimii ani, septuplu cîştigător şi deţinător al titlului, era scos din cursă de Serghei Stahovski (foto), 116 ATP, în patru acte.

Bucuria celor care au produs surprizele, căci sînt surprize imense, nu există dubiu, a semănat cu gesturile pe care le fac unii la cîştigarea unui turneu. Pentru ei, într-un fel, chiar asta sînt. Să-l baţi pe Federer sau pe Nadal, mai mult, într-un turneu de Mare Şlem, e tot ce-şi poate dori un jucător al contemporaneităţii. Indiferent ce vei face după aceea, succesul respectiv ţi se va ştampila pe CV-ul carierei, va rămîne un reper. Pentru unii, chiar singurul.

Să facem un test de memorie. Cine îl mai ţine minte pe Ramón Delgado? Cîte mîini s-au ridicat? Una, două... Am înţeles. Paraguayanul l-a învins în 1998 pe Pete Sampras în turul secund la Roland Garros, mergînd apoi pînă-n "optimi". Era numărul 97 mondial. Cu un an înainte, ajungea, de asemenea, în "optimi" la Paris. Asta înseamnă că victoria asupra lui Pete a avut un suport. Şi totuşi, nu i-a schimbat radical cariera sud-americanului.

În zilele noastre, cei care produc surprizele nu le consolidează, de regulă, nici măcar cu încă o victorie. St

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°