Mobilizarea cetățenilor din mica țară muntoasă Muntenegru a fost exemplară, în tragedia de pe defileul morții. Dacă e cazul ca Administrația prezidențială să acorde cea mai înaltă distincție a statului, Steaua României, atunci poate să o facă acum. Acei oameni anonimi, care au reacționat fără nicio celulă de criză, prompt și eficient, fără interviuri, fără declarații de presă, fără dezbateri și fără exploatarea tragediei în folos propriu, acei oameni merită recunoștința noastră. Ca popor și, mai ales, ca oameni.
Reacția oficialilor români nu a fost atât de lamentabilă precum se acreditează în unele comentarii de presă. Desigur, din nou, Raed Arafat a fost medicul de urgență. Dar, până la urmă, cei vii şi cei morți s-au întors acasă și cu sprijinul autorităților române. Iar mobilizarea s-a dovedit eficientă. E important că, în 48 de ore, ai noștri - unii cu răni, alții cu răni, dar fără suflu – s-au întors. Și, totuși, de unde bâlbele de comunicare ale miniștrilor și, mai ales, ale prim-ministrului? Sunt câteva întrebări care vor rămâne la dosar și care arată ceva “necurat”.
De fapt, premierul și miniștrii sunt în culpă când declară că au aflat despre tragedie la câteva ore bune după ce evenimentul a avut loc. Aici treaba nu e curată. Pare grav și alarmant dacă informația circulă cu asemenea greutate în instituțiile din România. Să nu facem scenarii și mai apocaliptice. Să ne uităm doar la acesta. Dacă premierul, într-adevăr, a fost informat la cinci ore distanță despre tragicul eveniment, atunci cineva trebuie trimis la sapă, măcar ca exemplu pentru cei care îi vor lua locul. E inadmisibilă o asemenea comunicare între instituții. Ca să nu mai spun despre comunicarea internă. Oare nimeni nu s-a sesizat că doliul național e instituit în aceeași zi cu Ziua Drapelului Național? Revenind, dacă premierul Ponta nu va găsi vinovatul și nu va lua o măsură – mai
