Mihai Stoica a stabilit lista instituţiilor de presă care vor avea dreptul să participe la acţiunile cantonamentului din Anglia. Nu lipsesc televiziunile care îl plătesc şi cele la care are prietenii mai vechi.
Ambele ziare de sport din România au fost interzise la acţiunile Stelei fără explicaţii, la cererea lui Stoica
Angajatul Stelei încearcă să controleze informaţiile care vor ajunge în ţară, la fanii Stelei
Steaua şi-a ales „pe sprânceană“ partenerii media pentru acţiunile pe care le va desfăşura în cel de-al doilea cantonament al verii, în Anglia. Mihai Stoica a întocmit o listă pe care au fost incluse doar patru televiziuni, iar site-ul oficial al Stelei a făcut menţiunea că „reprezentanţii acestora vor fi SINGURII jurnalişti români cărora li se va permite accesul în baza de pregătire St. George’s Park!“ Este vorba despre DigiSport, DolceSport, PrimaTV şi LookTV, asta în timp ce ambele ziare de sport sunt interzise la cererea oficialului stelist. Stoica încearcă astfel să controleze informaţiile care vor fi transmise în România în perioada cantonamentului. Managerul nu ţine cont de audienţa ziarelor şi posturilor TV pe care le-a interzis fără să ofere explicaţii, preferând posturi de nişă la care nu au acces toţi fanii Stelei.
Acceptă doar prietenii şi pe cei cu care are contract
Coincidenţa face ca Stoica să aibă relaţii contractuale sau de prietenie la majoritatea „instituţiilor media agreate“. Managerul este angajat la DigiSport, loc de unde primeşte lunar 5000 de euro pentru participarea la emisiuni. La DolceSport, Stoica îl are colaborator apropiat pe Paul Andone, fost ofiţer de presă la Steaua şi Unirea Urziceni. La Dolce a lucrat în trecut şi actualul ofiţer de presă al Stelei, Cătălin Făinişi (foto, în dreapta), cel care a fost producător şi, conform spuselor jurnaliştilor de acolo, şofer