Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seria 'Simfoniilor de vara' incepe sambata in Parcul Coltea

Publicat in HotNews, vineri 28 iunie 2013 ·

Primăria Sectorului 3 va deschide sâmbătă cea de-a treia ediţie a stagiunii de muzică clasică 'Simfonii de vară' din Parcul Colţea, care va ţine până pe 6 octombrie, informează Agerpres. Stagiunea de spectacole va debuta sambata, 29 iunie, cu un concert al orchestrei Sinfonia Bucureşti, dirijor Florin Totan, iar duminică, 30 iunie, vor concerta Klassikvm Ensemble şi soprana Ioana Irina Baiant.

Orchestra Sinfonia Bucureşti a fost înfiinţată de dirijorul Florin Totan în 1990, fiind prima orchestră privată din România. În cei 19 ani de existenţă orchestra a susţinut peste 200 de concerte în cele mai importante săli din Bucureşti, cu invitaţi de prestigiu.

Klassikvm Ensemble este un proiect ce reuneşte zece muzicieni de elită, violonişti, violişti, violoncelişti şi contrabasişti, la care se adaugă un dirijor şi o soprană. Proiectul a avut o intensă activitate concertistică pe scene importante, cum ar fi cea a Ateneului Roman şi scena Sălii Palatului, precum şi apariţii în festivaluri naţionale şi internaţionale.

Soprana Irina Ioana Baiant a susţinut concerte atât în ţară, cât şi în străinătate pe unele dintre cele mai cunoscute scene şi a obţinut premii importante precum Premiul pentru debutul anului 2010 în operetă la Gala Vip a Premiilor muzicii clasice, premiul întâi la Concursul Mihail Jora în 2011, premiul al treilea la Concursul Maeştrii artei Lirice în 2012.

În seria concertelor vor fi interpretate arii din operele compozitorilor Richard Wagner şi Giuseppe Verdi, anul acesta împlinindu-se două secole de la naşterea acestora.

'Simfonii de vară' este un festival de muzică clasică adresat tuturor iubitorilor de muzică şi cultură, participarea publicului la eveniment fiind liberă. Conceptul festivalului are o tradiţie veche în mari metropole ale lumii, precum Paris, New York, Londra. Primăria Sectorului 3 va desch

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 4 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum o ora
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum 2 ore
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 4 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°