Adevărul e
că un editorial bun se cunoaşte după titlu. Şi să nu-mi spuneţi că, scuzaţi: „Capra – între tradiţie şi ştreang” nu este un titlu! Şi că Florin Tănăsescu, „Prahova”, nu scrie editoriale bune! Că mă supăr!
Indus în eroare
de „tradiţie”, la început, am crezut că este vorba de „capră”, nu de capră! Dar, la naiba, aşa ceva nu se poate, fiindcă suntem în iunie, iar ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa! e refrenul de Crăciun!
Plus că mai apare
şi ştreangul! Spânzurătoare, ceva?! Ce capră să fie, dom’le, asta? O capră – călău? Capra lui Creangă l-a condamnat pe lup la scaunul electric al gropii cu jăratic, deci capra lui Florin nu seamănă cu portretu’-robot.
Dacă
nu e de Crăciun şi nici din Creangă, atunci, ce să fie capra asta dintre tradiţie şi ştreang?! Pentru elucidarea cazului, propun să abandonăm pista titlului şi să intrăm pe autostrada textului. Unde este loc pentru toată lumea. Inclusiv pentru cititorii cu mult mai inteligenţi decât mine.
În sensul că,
dacă nu ar avea acces la tot textul, ar trebui să se mulţumească doar cu ceea ce înţeleg eu din editorialul lui Florin. Puţin, foarte puţin! Practic, aproape nimic! Adică, exact tot atâta ca şi din titlu, că e vorba despre o capră aşezată între tradiţie şi ştreang.
Deci, maestre, textul:
”O capră spânzurată apărută la orizont, într-o clopotniţă ridicată din mila publică sau din fonduri europene – ceea ce este totuna – este dătătoare de speranţe pentru viitorul naţiei. La locul incidentului sosesc, în ordine, Antena 3, bocitoarele, credincioşi ortodocşi, SMURD şi Potera. Un aşa semn, din senin, dă de gândit, pentru prima dată în viaţă, rapsozilor locali – înainte de ‘89 ei scriau monografiile căminelor culturale -, care se întreabă sub ce titluri să scrie ei Istoria, pentru cine o avea chef să o citească: “Capra românească între ethos, mit şi ştreang”, sau “Înc
