Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la finalul Consiliului European, că România s-a abţinut cu privire la decizia de începere a negocierilor UE privind un acord de stabilizare cu Kosovo, dar decizia UE nu a fost astfel blocată.
"În ceea ce priveşte Kosovo, Uniunea Europeană, deci nu statele membre, Uniunea Europeană a adoptat decizia să înceapă negocierile unui acord de stabilizare, deci nu de aderare, ci un acord de stabilizare cu Kosovo. Din acest punct de vedere, vă pot spune că România s-a abţinut, ceea ce nu blochează decizia UE", a afirmat preşedintele Traian Băsescu, în conferinţa de presă de la Bruxelles.
El a adăugat că în cadrul Consiliului European s-a aprobat începerea negocierilor de aderare cu Serbia şi s-a salutat aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană începând din 1 iulie.
În 22 aprilie, Comisia Europeană a cerut Consiliului UE să lanseze discuţiile cu Priştina asupra unui acord de stabilizare şi asociere şi să demareze negocierile de aderare cu Belgradul. Acordul de stabilizare şi asociere va permite Kosovo un regim vamal mai flexibil la exporturile pe piaţa UE şi să primească mai mult sprijin financiar şi tehnic din partea Uniunii.
Independenţa Kosovo, proclamată în februarie 2008, a fost recunoscută până în prezent de 96 dintre cele 193 de ţări membre ONU, inclusiv Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state membre UE. România nu a recunoscut independenţa Kosovo. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »