Un ziar austriac din 8 mai anunță că pe acoperișul celebrului Konzerthaus, în plin centru al Vienei, au fost aduși patru stupi cu cîte 50.000 de albine și că, în curînd, se așteaptă ca acestea să producă, grație parcurilor apropiate, prima recoltă de miere, denumită „Konzerthaus-Honig“. Nu avem nici o îndoială că mierea va avea un succes deosebit nu numai printre melomani. Ceea ce poate părea la prima vedere o simplă extravaganță este totuși doar unul dintre numeroasele exemple care atestă angajamentul actual al oamenilor de cultură pentru cauza albinelor. Acum mai bine de un an, o călugăriță catolică dintr-un ordin care a depus jurămîntul de sărăcie și care trăiește din munca proprie, tocmai ca apicultoare, se plîngea că i-au murit toate albinele din cauza insecticidelor, care le atacă sistemul nervos, și că i se rupe inima găsindu-le pretutindeni zăcînd paralizate. Din acest motiv, albinele ar avea, se pare, în orașe, chiar mai multe șanse de supraviețuire decît pe cîmpuri, ceea ce ne amintește și de remarca neobișnuită a biologilor după care orașele au un grad mai ridicat de biodiversitate decît mediul rural datorită, în mod paradoxal, tocmai absenței amenințărilor din partea omului.

Acum cîteva luni am devenit membră a unei grădini comunitare din Viena. De la stradă n-ai bănui abundența de verdeață ce se ascunde în spatele vechiului gard de lemn ce sprijină o casă în paragină, cu numărul șters de vreme și de intemperii. După ce treci pe o potecă îngustă printre buruieni crescute pînă la brîu și urzici cît casa, întîmpinată fiind (cum se putea altfel?) de un pitic de grădină decolorat, încep grădinile, mai mici sau mai mari, îngrădite cu borduri de metal împotriva melcilor, cu cărări bătătorite ori, pur și simplu, decupate mai mult sau mai puțin geometric în mijlocul ierburilor înalte. Avem și o pompă care funcționează, spre mîndria tuturor, cu energi