Care era cea mai tare dorință a românului după '90? Să vază America. Am văzut-o. Lucram la Cotidianul cînd USIA mi-a făcut o invitație la niște cursuri de jurnalism. Cînd să plec peste Ocean, nu mai lucram, dar era prea tîrziu. N-am ajuns bine, sîmbătă noaptea, în Washington, că am avut un accident, am fost transportat la spital cu Salvarea și cu pompierii (mai tîrziu m-am lămurit de ce erau așa mulți: ca să nu-i dau în judecată!), iar duminică seara aveam un bandaj enorm în jurul capului. Colegii se răspîndiseră ca potîrnichile. Eu de ce nu? Vorbisem la telefon cu Vladimir Tismăneanu, care aranjase o petrecere, așa că am luat un taxi, înjurînd, în gînd, tarifele americane. Nu aveau aparate de taxat, șoferul îți zicea de la început cît te costă. Am scăzut, oftînd, din diurna americană și pe-aici mi-a fost drumul. Era un bulevard care nu se mai termina, numerele trecuseră de o mie cînd am ajuns. Am urcat. Whisky-ul curgea peste intelighenția universitară.

Volodea a povestit – a cîta oară? – întîmplarea din 22 decembrie '89. Aflase de la radio că e revoluție în România. Fugea către casă cînd, exact în fața intrării, îi ia fața un pungaș cu cuțit: "Banii sau viața!". Și-a scos Rollex-ul de la mînă și i l-a dat. "Listen… În țara mea e revoluție și nu vreau s-o ratez!" Iar hoțul, om de onoare, nu l-a mai taxat.

Scurt timp după aia, am observat că lumea se cam ferea de mine. Am pus asta pe seama turbanului medical. La plecare, Tismăneanu mi-a explicat. Oamenii îi sugerau să mă dea afară, ca, mai tîrziu, să nu-l dau în judecată pentru daune/interese. Am căscat ochii. "Așa trăiți voi aici?"

Care era cea mai tare dorință a românului după '90? Să vază America. Am văzut-o. Lucram la Cotidianul cînd USIA mi-a făcut o invitație la niște cursuri de jurnalism. Cînd să plec peste Ocean, nu mai lucram, dar era prea tîrziu. N-am ajuns bine, sîmbătă noapte