Europol, organizaţie care se ocupă cu combaterea criminalităţii la nivelul UE, şi agenţia guvernamentală americană pentru imigraţie şi vămi, U.S. Customs and Border Protection, au închis 328 de site-uri de pe internet care vindeau produse contrafăcute, în cadrul operaţiunii „Transatlantic 2”.
În acest demers au fost implicate şi autorităţile din România, Bulgaria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania şi Ungaria.
Autorităţile americane spun că au descoperit 177 de site-uri prin care se vindeau produse contrafăcute comercializate de companii din Statele Unite.
Cei care vor intra pe site-urile respective vor găsi un mesaj în care se explică de ce acestea au fost închise.