Un candidat pentru funcţia de consilier local în comuna Recea a obţinut numărul de voturi necesare pentru a accede în acest for, a fost validat de o instanţă judecătorească, dar la mai bine de un an de la alegeri, colegii nu vor nici în ruptul capului să îl valideze, actuala legislaţie lăsând deschisă calea răzbunărilor personale.
Chiar dacă a primit votul de încredere al localnicilor din Recea, iar mandatul său a fost validat de un magistrat, dar şi de prefect, Nicuşor Manea, nu poate fi încă consilier local din partea Partidului Poporului în forul din comună. Motivul: acesta nu a fost validat şi de ceilalţi consilieri locali. Astfel, cauza a ajuns să se tranşeze în instanţă, numai că o decizie definitivă va fi dată abia în luna octombrie de Curtea de Apel Braşov, chiar dacă a trecut mai bine de un an de la alegerile locale.
Preşedintele PPDD Braşov, Ionel Fliundra (foto), a precizat că actuala legislaţie în domeniu este ambiguă şi lasă loc de interpretări. „Există o lacună în actuala lege a administraţiei publice locale. Din moment ce un candidat la o anumită funcţie publică câştigă prin votul alegătorilor, este apoi validat de către un judecător, dar şi de prefect, nu ar mai trebui să fie posibilă numirea acestuia prin tergiversarea şi blocarea de procedurii de către ceilalţi consilieri. Conform legii, primul dintre consilieri, în ordine alfabetică, este validat de restul, dar practic acei membri ai Consiliului Local nu au fost încă validaţi. Cred că legea ar trebui să consfinţească faptul că odată ce un candidat primeşte mandatul din partea alegătorilor şi este validat printr-o hotărâre judecătorească, decizia să nu poată fi luată apoi, pe ochi frumoşi, de restul aleşilor”, a precizat Fliundra.
Cine nu îl vrea pe consilierul din Recea?!
Acesta a precizat că prin intermediul parlamentarilor Partidului Poporului se vor iniţia