Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GAFĂ PREZINDENŢIALĂ! Băsescu a transmis mesajul de Ziua Imnului cu o lună mai devreme

Publicat in Ziarul Ring, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Imnului, deşi aceasta este sărbătorită, potrivit unei legi din 1998, la 29 iulie.

Băsescu a fost întrebat, sâmbătă, cum comentează gafa legată de Ziua Imnului şi dacă vor exista persoane care vor răspunde, el afirmând: "Este inadmisibil şi vor răspunde cu 10% din salariu". El nu a precizat cine va răspunde. Ziua Imnului naţional este sărbătorită la 29 iulie, anual, potrivit unei legi din mai 1998. Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, 29 iunie, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional: "Ziua de 29 iunie, când toţi românii sărbătoresc Imnul Naţional, ne oferă un bun prilej să înţelegem cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Imnul Naţional, «Deşteaptă-te, române», născut în Zilele Revoluţiei de la 1848 şi cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către generaţiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil şi că, fără implicarea activă a tuturor cetăţenilor săi în viaţa societăţii, nu putem avea o ţară stabilă, prosperă şi demnă. În această zi de sărbătoare îi invit pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru Naţional, «Deşteaptă-te, române»!". Mesajul a fost postat, sâmbătă dimineaţă, pe site-ul Preşedinţiei, într-un comunicat oficial, dar apoi a fost eliminat.

Ulterior, Preşedinţia a publicat o erată: "Dintr-o regretabilă eroare tehnică, meajul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Imnului Naţional a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c. Menţionăm că, potrivit Legii nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României, această zi se sărbătoreşte în data de 29 iulie. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite".

Preşedintele Traian Băsesc

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 8 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 3 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 10 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 9 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 11 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 11 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 7 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Trei tineri au ajuns la spital după un accident rutier în Timișoara

Mediafax acum 7 ore
Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 22 de ani. În urma impactului, ambii șoferi, dar și o pasageră în vârstă de 20 de ani aflată în autoturismul condus de t

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°