Astăzi, 29 iunie 2013, aşa cum a fost stabilit, până la ora 16.00 au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013). Urmează depunerea contestaţiilor.
Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete - cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional - în urma examenului de Evaluare Naţională 2013 să fie publicate pe 4 iulie pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro.
De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro pentru fiecare judeţ în parte. Astăzi, 29 iunie 2013, până la ora 16.00, la sediile şcolilor din judeţul Olt au fost afişate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională, iar, în seara aceasta, până la orele 22.00, se vor putea depune contestaţii.
La această sesiune au susţinut examenul în judeţul Olt un număr de 4.350 absolvenţi, dintre care nu mai puţin de 214 au absentat la una dintre cele două probe – Limba română şi, respectiv, Matematică.
Anul trecut, procentul notelor peste 5 (cinci) în judeţul Olt a fost de 54,30 %, iar în anul anterior 2011 - 93,32 %.