Datele cheie din Egipt de la ascensiunea la putere acum un an a preşedintelui Mohamed Morsi, confruntat cu probleme de securitate, o puternică contestare politică şi o criză economică.
2012
- 30 iunie: Mohamed Morsi, învingător (51,73 la sută) la alegerile prezidenţiale, depune jurământ, succedându-l pe Hosni Mubarak înlăturat de o revoltă în februarie 2011. El este primul şef de stat egiptean ales printr-un scrutin liber, şi de asemenea primul islamist şi primul civil aflat la conducerea ţării.
- 5 august: 16 vameşi egipteni au fost ucişi în apropiere de frontiera cu Israel de către un comando care s-a infiltrat apoi în teritoriul israelian unde a fost neutralizat.
- 12 august: Morsi îl elimină din funcţie pe mareşalul Hussein Tantaoui, ministru al Apărării care a fost şef de stat de fapt după înlăturarea lui Hosni Mubarak, şi anulează prerogativele politice extinse de care beneficiază militarii.
- 22 noiembrie: Preşedintele plasează prin decret deciziile sale la adăpost de orice recurs în justiţie. La 30 noiembrie, proiectul de Constituţie este adoptat de către comisia constituantă, boicotat de opoziţia de stânga şi laică precum şi de Bisericile creştine care denunţă controlul islamist.
- 8 decembrie: Morsi anulează decretul din care îşi acorda puteri sporite, însă menţine referendumul asupra proiectului de Constituţie.
- 15 şi 22 decembrie: Constituţia apărată de islamiştii de la putere este aprobată (aproape 64 la sută) în cursul unui referendum afectat, conform opoziţiei, de iregularităţi. Scrutinul s-a derulat într-un context tensionat, după săptămâni de proteste rivale care au degenerat uneori în confruntări violente între pro şi anti-Morsi.
2013
- 24 ianuarie: Debutul unui nou val de violenţe între manifestanţi şi forţele de ordine înainte de cea de-a doua aniversare a revoltei care l-a înlăturat pe M