A avut un singur mare vis, încă din copilărie: să scrie cărţi serioase. Pentru a ajunge acolo însă, Stelian Tănase a trebuit să sară printre limitările şi cerinţele fiecărei epoci, de la sărăcia şi Securitatea din comunism, la celebritatea televizată şi lupta cu timpul lipsă de după Revoluţie.
Stelian Tănase locuieşte într-un muzeu. El o numeşte „casă“, dar cum i-aţi spune unui imobil în care singurele lucruri ce-ţi amintesc de epoca în care pătrunde vizitatorul sunt aragazul, maşina de spălat, televizoarele şi aparatele de aer condiţionat? În rest, fiecare centimetru pătrat din locuinţă este acoperit cu urme de istorie: tablouri, poze vechi, dosare, ceainice, scrumiere, creioane, mobilier, toate par desprinse dintr-o vreme în care lumea se ghida după alte reguli. „N-am băgat niciun ban din televiziune aici“ sunt primele cuvinte ale lui Tănase după ce ne deschide uşa. Apoi, ne povesteşte că lângă el a locuit Gala Galaction, care şi-a cumpărat casă pe credit. Aproape 20 de ani a plătit la ea. Ne prezintă grădina din spate („E prea cald să mai stăm acum acolo“), după care orbecăim pe rânduri de trepte şi etaje, către unul dintre birourile de lucru. Ne aşezăm, mai schimbăm câteva amabilităţi (din nou despre vreme), ne face o scurtă istorie despre cine a mai locuit pe strada sa şi, brusc, ne anunţă că interviul poate să înceapă. A, ba nu, ar mai fi ceva! Ne arată un raft întreg, ticsit de cărţile scrise până acum, atât în ediţiile româneşti, cât şi în traduceri. Răscoleşte printre cărţi, parcă pentru a apuca să ne arate cât mai multe. După care, gata, fiecare la locul lui! E oficial, interviul poate să înceapă.
„Weekend Adevărul“: Ne-am gândit să ne punem bine cu dumneavoastră. V-am adus numărul trecut din „Weekend Adevărul“…
Stelian Tănase: Eu nu citesc ziare, să ştiţi. Sunt un adversar înrăit.
Înrăit?
E, nici chiar aşa, glumeam. Da
