În vara lui 2012, când cu concediul prelungit al lui Băsescu, spuneam că Antonescu a fost numai jumătate de preşedinte, adică preş. A fost preş pentru că nu a îndrăznit, de pe poziţia de preşedinte interimar ÎN FUNCŢIE, nici să între în biroul prezidenţial, mergând prin Cotroceni în vârful picioarelor să nu îl audă Băse din concediu, nici să ţină în mână serviciile care îi şi îl raportau tot lui Băsescu, care în calitatea de simplu cetăţean beneficia de tehnica STS şi rapoartele serviciilor de informaţii, nici să ia o decizie în momentul în care Ponta semna acte de coabitare cu Barroso şi pentru alte astfel de acte de “timiditate”.

După ce Băsescu a revenit din concediu, Antonescu, într-un moment de orgoliu răbufnit ca mămăliga nesupravegheată, are un puseu de orgoliu şi se ia de Barroso şi de Merkel, dar aşa timid, mai mult ca să vadă românii că este naţionalist, decât cei vizaţi că ar avea ceva cu ei. Apoi, în calitatea de preşedinte de partid şi copreşedinte USL, a fost din nou preş, de data asta la uşa lui Ponta, care a făcut şi face în continuare ce a vrut şi vrea din el, îi bate miniştrii PNL, îi demite, îi ceartă, mută directori de prin ministere pentru că l-au supărat pe Mazăre, dă ultimatumuri membrilor PNL şi lui Crin pentru că un senator PNL şi-a permis să se dea la el, stabileşte cine mai trebuie să facă parte din PNL şi cine nu, cu alte cuvinte, Ponta conduce practic nu doar guvernul, nu doar USL, ci şi PNL-ul, Camera Deputaţilor, şi mai nou PC-ul. Antonescu nu este preşedinte, este doar preş.

Să nu uităm că pe 14.06.2013, primul ministru Ponta este abordat la Calafat cu ocazia inaugurării podului peste Dunăre în problema legii reparatorii a pensiilor militare, al cărui proiect lâncezea prin Camera Deputaţilor – la ordinul său bineînţeles – pentru că se cam lăsase dus de nas de Oprea care îi tot raporta că are situaţia sub control şi nu