Iliana Dumitrache face parte din regizorii de după noul val şi are deja câteva filme de scurt metraj premiate. O fată subţirică, cu nişte ochi mari, verzi, a crescut ca şi Quentin Taratino între casete cu fi lme, multe filme. Când vorbeşte despre proiectele ei şi ale echipei Filmaddict, fascinaţia din cuvinte se materializează şi parcă vezi deja imagini. Visul ei e “să facem din pasiunea noastră pasiunea altora”.
Nuami Dinescu: Pot să-ţi zic Bubu?
Iliana Dumitrache: Da, poţi!
Ai un nume rar!
Tata e Ilie şi mama e Ana... Ei l-au construit şi tot ei mi-au zis Bubu(de la buburuza!). Şi Bubu am cam rămas, că tata la 18 ani m-a prezentat cuiva foarte important ”Bubu” şi acea persoană l-a întrebat ”dar totuşi nu are şi ea un nume?” Şi abia atunci tată a zis „ba da,are, Iliana”. Inventivi părinţi. Da, prea inventivi.
Ce te-a luat cu regia? Eşti o fată frumoasă, subţire, delicată... puteai să te faci actriţa, balerină…
Actriţa nu puteam să mă fac că m-a văzut când eram mică, prietenul lui tata, George Mihăiţă şi i-a spus că sunt mult prea răsfăţată.
Eram la liceu şi într-o vacanţă am citit „Fata cu cercel de perla” de Tracy Chevalier, un roman care are la bază celebrul tablou al lui Vermeer, roman transformat apoi în film. Fără să-mi dau seama, câţiva ani mai târziu, am folosit aceeaşi reţeta în scurt-metrajul meu, “Câmp cu maci”, care este interpretarea „Îndrăgostiţilor” lui Rene Magritte, film cu care mi-am dat şi examenul de licenţă. Ideea e că, în clasa a 12-a am trecut de la drept, la psihologie, la jurnalism şi aşa am ajuns la Universitatea Media, care avea pe atunci şi secţie de jurnalism. Acolo, însă, am întâlnit- o pe doamna Bi (Georgeta Bialus) care mi-a explicat în ce constau cursurile de cinematografie. Fără să ştiu în ce mă bag, susţinută ce-i drept de mama, m-am înscris. E drept că am crescut cu filme, pasiunea tatălui meu