Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava, sprijiniţi de poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale şi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, au efectuat, ieri dimineaţă, 36 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Botoşani, la mai mulţi avocaţi membri ai contestatului Barou Bota (n.r.- după numele fondatorului, Pompiliu Bota). Acţiunea a vizat activitatea a 20 de avocaţi acuzaţi că îmbracă ilegal roba şi depun concluzii în dosarele aflate pe rolul instanţelor, deşi nu ar avea acest drept. Printre cei verificaţi s-a aflat şi avocatul Marian Jurgiu, decan al Baroului Bota-filiala Botoşani.
În opinia anchetatorilor, aceştia „au acordat în mod repetat asistenţă juridică specifică profesiei de avocat, fără a avea calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii”.