Preşedintele american, Barack Obama, a ajuns în Africa de Sud. Vizita liderului american este, însă, umbrită de starea precară de sănătate a lui Nelson Mandela, care se află în continuare internat într-un spital din Pretoria.
Preşedintele american Barack Obama, aflat în Africa de Sud, nu îl va vizita pe "eroul său", Nelson Mandela, spitalizat în stare critică la Pretoria, a declarat sâmbătă un oficial american, relatează AFP.
"Preşedintele şi Prima Doamnă se vor întâlni în privat cu membri ai familiei Mandela, pentru a le prezenta urări şi se vor ruga în acest moment dificil", a declarat oficialul sub protecţia anonimatului.
"De dragul liniştii şi confortului lui Nelson Mandela şi la dorinţa familiei sale, ei nu vor merge la spital", a adăugat oficialul, în timp ce Obama sosea la sediul preşedinţiei sud-africane pentru o întâlnire cu omologul său Jacob Zuma.
Preşedintele american, care se află în a doua etapă a unui turneu african început în Senegal, a declarat vineri că nu are nevoie să se fotografieze cu simbolul mondial al libertăţii şi iertării.
El nu a exclus însă, în mod oficial, că îl va vizita, în funcţie de dorinţa familiei acestuia.
Obama s-a întâlnit cu eroul luptei împotriva apartheidului în 2005, pe când era senator. Ei au vorbit, între timp, în mai multe rânduri, la telefon.
O nouă întâlnire între cei doi, amândoi primii preşedinţi de culoare ai ţărilor lor şi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace, a devenit imposibilă din cauza degradării stării sănătăţii lui Mandela.
La vârsta de aproape 95 de ani, fostul preşedinte sud-african luptă împotriva unei infecţii pulmonare. Spitalizat de trei săptămâni, starea sănătăţii sale s-a ameliorat uşor joi, dar rămâne "critică", potrivit ultimului buletin medical.
Înainte de vizita lui Barack Obama în Afri