Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promovabilitate de 77,16% la evaluarea naţională, cu zece procente mai mare decât în 2012

Publicat in Antena 3, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Promovabilitatea la examenele de la evaluarea naţională din acest an a fost de 77,16%, cu peste zece procente mai mult decât în 2012, când au promovat 66,21% dintre elevii care au susţinut probele, au declarat sâmbătă, pentru agenţia Mediafax, oficiali din Ministerul Educaţiei.

Potrivit surselor citate, la evaluarea naţională din acest an au obţinut note mai mari sau egale cu cinci 77,16% dintre elevii care au susţinut probele la Limba română, Matematică şi limba maternă. În 2012 au obţinut note de promovare 66,21% dintre elevii care au participat la evaluarea naţională.

"Spre deosebire de anul trecut, în acest an subiectele au fost calibrate corect, adică de nivel mediu plus. Notele sunt distribuite corect pe curba lui Gauss", au mai spus sursele citate.

În Capitală, au obţinut note mai mari sau egale cu cinci 90,16% dintre elevi la Limba română, 96,47% la limba maternă şi 82,66% la Matematică.

Nota 10 au avut 160 de elevi la Limba română şi 1.286 la Matematică. Dintre aceştia, 87 de elevi au obţinut nota maximă la ambele materii, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului ªcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la evaluarea naţională pot depune contestaţii sâmbătă, până la ora 22.00.

Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 30 iunie - 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 3 iulie.

Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.

Citeşte mai multe despre: promovabilitate evaluare nationala procente capitala examinare

Promovabilitatea la examenele de la evaluarea naţională din acest an a fost de 77,16%, cu peste zece procente mai mult decât în 2012, când au promovat 66,21% dintre e

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 34 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 31 minute
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°