Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„E mai bine să înţelegi acum că rezultatele pot fi obţinute doar prin efort şi să te pui pe treabă acum, pentru că astfel poţi reuşi în viaţă”

Publicat in Radio Europa Libera, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Valentina Ursu discută despre Bacalaureatul din acest an cu Maia Sandu și Doru Petruți.

A fost cel mai scump bacalaureat de până acum. Ministerul Educaţiei spune că a cheltuit milioane de lei, pentru a evita copiatul la examenele din acest an. Dar ghinion: testele şi răspunsurile au apărut pe internet imediat ce urma să înceapă examenul. Peste 400 de elevi au picat toate examenele. Toţi cei care nu au luat nota 5 vor susţine examenele din nou, în sesiunea repetată, care va avea loc în luna iulie. Cei care au fost prinşi copiind şi daţi afară se vor prezenta la examene anul viitor.

Din cei 28.000 de elevi, aproape fiecare al doilea a picat examenul de maturitate. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la matematică, unde 40% din elevi au primit note mai mici de 5. Iar nota medie la examen este puţin peste 6. Responsabilii din educaţie sugerează că notele reflectă realitatea, graţie măsurilor de securitate luate. Ministra Maia Sandu spune că nu este surprinsă de aceste rezultate.

x Maia Sandu: „Nu este un dezastru, bineînţeles. Noi am promis să organizăm această sesiune în condiţii corecte şi cred că, în mare parte, ne-a reuşit. Trebuie să-i felicităm pe acei copii care au obţinut note de trecere, în condiţii corecte. Pentru ceilalţi nu se sfârşeşte lumea aici. Ei au multe alte oportunităţi, în primul rând, că îi aşteptăm la sesiunea repetată. Majoritatea dintre acei care au picat la această sesiune au de susţinut doar un singur examen sau au picat doar un singur examen şi, dacă se concentrează şi se mobilizează, fac un efort, mulţi dintre ei cred că ar reuşi să susţină acest examen, în sesiunea repetată. Dar chiar şi pentru cei care nu vor reuşi există multe alte opţiuni pe care noi încercăm să le aducem la cunoştinţă. Vom suplimenta locurile la colegii, unde unii dintre ei ar putea să meargă ca să se pregătească de bacala

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 20 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 14 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 20 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°