Un număr de 16 elevi din judeţul Alba au obţinut media 10 la EVALUAREA NAŢIONALĂ, în timp ce peste 700 - adică peste 23 la sută din numărul candidaţilor - au luat medii sub 5, rezultatele fiind publicate, sâmbătă, înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Potrivit rezultatelor anunţate, sâmbătă, de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, în judeţ, la EVALUAREA NAŢIONALĂ s-au înscris 3.124 de elevi, iar dintre aceştia s-au prezentat la probe 3.068.
Dintre cei care au susţinut examenele în cadrul EVALUĂRII NAŢIONALE, 713 au obţinut medii sub 5, reprezentând 23,24 la sută din numărul candidaţilor.
Potrivit sursei citate, 76,76 la sută dintre candidaţi au obţinut medii peste 5, respectiv 393 între 5 şi 5,99, 371 între 6 şi 6,99, 391 între 7 şi 7,99, 554 între 8 şi 8,99 şi 631 între 9 şi 9,99.
De asemenea, 16 elevi, din care nouă candidaţi de la şcoli din Alba Iulia, au obţinut media 10, fiind vorba de 13 fete şi trei băieţi.
În 2012, cinci elevi din judeţul Alba au obţinut media 10 la EVALUAREA NAŢIONALĂ, iar, la polul opus, aproape 900 de elevi au luat, anul trecut, medii sub 5,00. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »