Când spui Italia, zici, bineînţeles, paste, iar, dacă vrei să te referi la regiunea Abruzzo, atunci e suficient să rosteşti, cu intonaţie: “maccheroni alla chittara”. “Maccheroni al ceppo” (“ceppo” însemnând: trunchi, buştean) şi “maccehroni alla molinara” (“molinara” este un vin de cupaj, roşu, obţinut prin amestecul soiurilor locale Valpolicella, Corvina şi Rondinella, care se caracterizează prin aciditate) sunt alte două specialităţi, a căror preparare are la bază o tehnică precisă, riguroasă şi foarte dificilă. Printr-o serie de gesturi rapide şi exacte, meşteşugarul (căci e un meşteşug acesta, al preparării pastelor) obţine din aluat un singur fir subţire şi lung de 50 de metri, din care face apoi, într-un chip aproape magic, un… să-i zicem “ghem” sau “scul” (atenţie, în încâlceala aceasta, firul de aluat nu se suprapune direct, existând un spaţiu, ca atunci când încerci să faci un ghem nu din aţă, ci din nuiele de salcie). Interesant este că aceste paste rămân, în mod incredibil, subţiri şi nu-şi pierd prea mult forma în timpul fierberii, nu devin lipicioase şi nu se rup. Unul dintre secretele reuşitei acestui preparat este făina de grâu dur.
“Le virtú”
Dacă nu sunteţi fani ai pastelor, puteţi încerca o supă locală, cvasilegendară în Abruzzo. Se numeşte “le virtú” (uşor de ghicit sensul acestui cuvânt: “virtute”!) şi este considerată a fi un fel de mâncare ritualic. Pentru pregătirea acestei supe se folosesc şapte feluri de legume uscate (rămase din proviziile puse toamna în cămară pentru perioada de iarnă), şapte verdeţuri noi (apărute în grădină o dată cu venirea primăverii), şapte legume proaspete, şapte condimente, şapte feluri de carne, şapte tipuri de paste şi şapte feluri de grăunţe (din care nu lipsesc orezul şi meiul). Totul se lasă la fiert, cu apă suficientă, timp de şapte ore. Se spune că nu trebuie pregătită decât de