Am intenționat să adun, în câteva rânduri, starea națiunii după accidentul înspăimântător petrecut în Muntenegru. Am citit și unele comentarii venite pe Facebook. Unii concetățeni plâng destinul compatrioților plecați să vadă și ei lumea, că e, în sfârșit, liber și pentru români la umblat pe Terra, dar plecarea lor s-a sfârșit în cer. Alții se simt băgați cu forța în doliu, neînțelegând de ce un accident de mașină devine o tragedie națională. Am intenționat să comentez blestemul goanei românilor pe pământ, prea multe decenii ținuți în spatele granițelor păzite cu glonț. Mi-a ieșit un fel de comentariu în strofe. Îl încredințez cititorului meu.

E doliu decretat în țara mea

Zeci de români pierit-au nu-n război

Ci-ntr-o prăpastie din Muntenegru

O râpă blestemată pentru noi.

Erau niște părinți și niște fii

Iar viața lor modestă și discretă

Le-ngăduia să umble, în sfârșit

Să fie și ei liberi pe planetă.

Au mai murit și alții-n accidente

Șoseaua morții a-nghițit destui

Dar, Doamne, parcă prea ne cerni prin moarte

Și prea ne lași în voia nimănui.

Umblă românii, umblă pe planetă

Umblă să vadă fiindcă-au stat legați

Lasă-i, Stăpâne, și pe ei să știe

Nu-i oropsi, că nu sunt vinovați.

Bieți cruciați ai libertății astăzi

Românii au luat startul pe pământ,

Dar multora le e fatală clipa,

Iar vraja decontată în mormânt.

Iartă-i, Stăpâne, că au vrut să vadă,

C-au vrut și ei ce lumea toată poate,

De ce ne dai excursii doar spre moarte,

Dă-ne și-un pic de blândă zeitate.

A deraiat în Spania un tren,

Sigur au fost câțiva de-ai noștri-n el.

Se prăbușește-un avion în Congo,

E și-un român firește în măcel.

Recuperăm decenii de absență,

Recuperăm opreliști de demult,

Dar parcă